Dinamo a pierdut derby-ul cu Steaua, dar mai dureroasa decat infrangerea e atitudinea jucatorilor. Nu a tuturor, dar a unei parti importante a celor pe care i-a trimis Bonetti sa salveze in fata rivalei de-o viata un sezon (din nou) dezamagitor. Recunosc faptul ca am vazut meciul mai mult cu coada ochiului drept, din cauza jobului care, paradoxal, nu imi permite sa ma bucur de o partida de fotbal decat in zilele libere. Dar si asa, am avut ocazia sa privesc reluarile si sa-mi dau seama de niste treburi. Marius Niculae, Dragos Grigore si Srgian Luchian au “mancat” un derby pentru Dinamo. Primul a ratat la 1-0 doua ocazii precum cea din care Tucudean a marcat in finalul partidei, al doilea a fost complice la cele trei goluri ale stelistilor iar “sarbul” a fost praf-tandari pe acelasi stadion unde, impotriva Frantei, lumea incepea sa creada despre el ca ar fi fotbalist de nationala. Ei bine, toti trei au fost sau sunt in continuare in atentia selectionerului, dar sper, ca roman, sa nu fie atat de necugetat nen’tu Piti incat sa il cheme pe vreunul sa lupte contra Olandei, Turciei sau a tarii vecine.
Revenind la derby, nu exista pic de indoiala in sufletele greu incercate ale fanilor dinamovisti ca toti cei trei sus-numiti nu au vrut victoria in meciul asta. Ce-i drept, niciunul nu mai este in forma de foarte multa vreme, eclipsa care si-a pus evident amprenta si pe declinul din retur al echipei ce era lider la finalul primei parti a campionatului. Dar, asta nu mai este o scuza la ora derby-ului. Niculae stia cel mai bine asta. Putea sa joace asa cum a facut-o azi doar sub pretextul ca i-ar fi pus cineva sedative in mancare. Altfel, ca mare dinamovist ce se da, nu avea voie sa iasa de pe teren fara fasii de tricouri ros-albastre in gura si fara macar un gol pe tabela. Fie el si din penalty. Si chiar si drogat, in virtutea faptului ca se considera un “caine” veritabil, ar fi trebuit sa se ceara afara, sa nu incurce echipa. “Altul mai bun”, cum a zis si Iliev in etapa trecuta, cand si-a dat cu mingea in nas la Brasov.
Acelasi Iliev care acum a devenit erou pentru Steaua dupa cele doua goluri marcate in stil de mare fotbalist de langa un mare anti-fotbalist. Lansat in fotbal de acelasi om care l-a descoperit pe Chivu, Dragos Grigore putea sa aiba un talent chiar mai mare decat al fostului capitan al nationalei. Era degeaba, oricum. De ce? Pentru ca nu are onoare! Steaua a invins-o pe Dinamo din trei faze fixe, la care el a comis tot atatea erori elementare. La faza penalty-ului a atacat din lateral de parca era in tusa si de parca langa Tatu nu mai era inca un coleg care ii inchidea unghiul brazilianului. Apoi, la golurile lui Ilyes, gesturile de lehamite nu acopera erorile flagrante de marcaj pe care le-a comis. Si-a batut pur si simplu joc de un meci pe care, ca dinamovist, am simtit ca Bonetti il pregatise asa cum nu a mai fost demult pregatit un meci al lui Dinamo. De Luchin nu mai comentez, pentru ca nu are sens. In schimb, nu ma pot abtine sa nu-l bag in aceeasi oala cu ceilalti doi farseuri din meciul de pe National Arena. Se stie ca toti sunt sub umbra aceluiasi mare clan care a intunecat istoria recenta a lui Dinamo. Si cum un var al clanului avea mare nevoie de cele trei puncte pentru a mai spera ca va umple de cacareze Liga Campionilor si anul acesta, e lesne de inteles de ce trebuia sa se umble putin la reglajele lui Bonetti. Bineinteles, totul cu binecuvantarea “cainelui de mlastina” de la Miami, care a devenit de multa vreme doar un neg ce trebuie extirpat de langa emblema clubului alb-rosu.
Erau candva vremuri frumoase in Stefan cel Mare, cand nimic nu mai conta pentru ca echipa juca si convingea lumea sa vina la stadion. Nu contau nici stadionul urat, nici rusinile din Europa. Lumea continua sa sustina echipa pentru ca avea in ce sa creada. Acum, chiar nu a mai ramas nimic sfant din Dinamo si totul pentru ca actionariatul meschin isi bate pur si simplu joc de istoria si de suporterii unei echipe. Fanii de rand nu au acces la informatii, dar cei care mai stiu cate ceva au auzit de rezultate jucate la pariuri si de meciuri cedate pentru sume care asigura un trai ultradecent pe meleaguri straine. Desigur, probe nu sunt, dar important e ca lumea care aude de ipotezele astea crede in ele. De ce? Pentru ca, asa cum am spus mai sus, nimic nu mai e sfant. De aceea, si nu cred ca vorbesc doar in nume propriu, am ajuns in punctul in care mi-as dori mai degraba s-o vad pe Dinamo in liga a doua decat sa mai traiesc banuind un derby, precum cel de aseara, de un aranjament.
Acum, urmeaza finala Cupei, contra Rapidului. Sincer, daca tactica pe care o va adopta Bonetti contra giulestenilor va fi aceeasi, iar mainile moarte se vor activa, nu vad de ce Dinamo nu ar castiga un trofeu dupa o pauza de cinci ani. Pana la urma, echipa a aratat in derby-ul cu Steaua ca poate marca din actiuni elaborate, pe cand adversarii au inscris din trei faze fixe, cu ajutor mai mult decat suficient din partea “adversarilor”. Totusi, cine stie ce interese mai apar pana atunci…