Viitor de cacat

Azi a trebuit sa umblu din ghiseu in ghiseu pentru niste treburi care cica imi vor aduce bani in viitorul apropiat. Sau nu! In orice caz, nu despre asta vreau sa discut aici, ci despre neam-prostia generatiei care vine dupa mine. Sa mor de nu incep sa ma simt ca bosorogii aia care urla din toate balamalele despre cat de cacat este tineretul din ziua de azi. Si au dreptate. Mare! De ce? Va zic mai jos.

In tramvaiul ce-mi tranziteaza si cartierul, care de la zi la zi seamana tot mai mult cu un grajd sau cu un adapost de persoane defavorizate, am intalnit primele vlastare stricate iesite in urma iubirii dintre un roman beat si o romanca, femei pe care le consider frumoase, dar nu si destepte, in uriasa lor majoritate. Ca dovada a combinatiei letale, pruncii acestor parinti s-au gandit sa se recreeze, dupa scoala, aplicandu-i unui boschetar mai multe head-shot-uri (cum au vazut ei la Counter Strike) cu bulgari de zapada. “Pe locuri, fiti gata, shtart”, dupa cum a zis masculul alfa al gastii celor carora de abia le-au dat primi floci la putza. Si shtart a fost, ca l-au facut om de zapada pe saracu boschetar retardat, care gangurea nedumerit si ghemuit, linga un morman de ceapa si de resturi de la shaorma, pe care sper ca el le mancase si ca nu cacatii de copii le aruncasera in el. Macar atata.

Mai departe, inspre mijlocul tramvaiului, m-am dus sa ma asez si sa rezolv o integrama. Nu de alta, dar nu imi place sa imi odihnesc mintea prea mult, ca sa nu risc sa se opreasca de la atata prostie in jurul meu. Pe la statia Domenii, se urca o domnisorica. Nu era sex simbol, dar nici hidoasa. Isi facuse cumparaturile, niste paine, 10 cartofi, deh, d-astea de criza. In picioare, linga ea, un vlajgan de vreo 18 ani, plin de cosuri, dar cu mari impresii despre propria persoana, se vedea pe el. La un moment dat, fetei i s-a rupt punga si i-au cazut trei cartofi pe jos. Unul a iesit pe usa (nu a mai putut fi recuperat), altul s-a dus in picioarele copilului de liceu si unul l-am oprit eu cu un stop a ala Maradona. M-am ridicat de pe scaun si l-am luat de pe jos, returnandu-i-l domnisoarei, care mi-a multumit. Acuma, nu ca sunt eu om cu mare simt civic, dar pisatu ala mic, dar inalt cat un cal, nici macar nu a schitat vreun gest ca ar vrea sa o ajute cumva pe fata aia, ba mai mult, a intentionat sa “paseze” cartofu mai departe.

De ce ma, animal prost? Nu mai era bun cartofu daca a cazut pe jos? Stii ca se poate spala? Stii ca astia cresc in pamant si ca oricum trebuie spalati inainte sa ne ajunga in tigai si apoi in farfurii? Stii ca exact cu acelasi aliment te-a facut ma-ta cat casa si nesimtit cat universul?

Am simtit nevoia sa ma adresez personal la faza asta, ca sa ma descarc. Oricum, mai mult decat toate gesturile lui de pina atunci m-a enervat mirarea care l-a cuprins atunci cand a vazut ca adun cartofii de pe jos. Adica, ceva la modul “wow, ce fraier”. Ce sa zic, sunt terminat. Asta e viitorul. Copii imbecili, care probabil se vor considera calificati cu o diploma la Spiru Haret, Titu Maiorescu, Bioterra sau mai stiu io la care pseudo-universitate. Si care usor-usor, vor razbi cumva in viata, dar calcand principii si peste cadavre. Viitori oameni fara scrupule. Si eu am luat hartie de calificare de la prima institutie, insa macar eu nu am intrat prost in facultate, mai aveam ceva minte. Acum, astia de vin din urma, sunt batuti in cap serios, parca sunt americani. Baietii au numai pizde si jocuri cu mitraliere in cap, in cel mai bun caz FIFA, iar fufele, fufele sunt fara scapare…cam cum zicea ala de la Vank: “85 la suta sunt pitzipoance…unele pe bune, unele care nu recunosc si altele care ar vrea, dar nu au bani si astfel ies imitatii de cel mai prost gust”. Groaznic viitor, caca-m-as in el de trecut pagubos! :-l

PS: In acelasi tramvai, un nene la vreo 150 de ani, asa, isi curata cu cutitul cu lama de 15 cm o ceapa. Da, o ceapa. Ca la tara! Imputise tot vehiculul. Atata am avut de zis. Raddar, over and out!

Fucking shit!!!

Ieri, calculatorul meu a suferit o operatie de purificare si updatare.I-a fost instalat un windows 7 si arata bine si modern acum, iar mie, chiar daca inca imi prind urechile, imi place. Urasc insa faptul ca in timpul formatului am pierdut si o parte importanta din muzica adunata timp de aproximativ 6 luni. Dureros moment, parca s-a rupt o bucata din identitatea mea actuala. Asta e, sper sa le recuperez cumva, din amintiri. Pina una, alta, in momentele astea ascult melodii mai vechi, unele chiar dragute. Oh, fuck, pe cine dreacu pacalesc eu. Imi vreau muzica inapoi!!! (

Man vs. Wild

In noaptea de vineri spre sambata mi-am consumat existenta stand in fata calculatorului, pe mess, din cauza faptului ca nimeni nu a dorit sa ma insoteasca la o iesire nocturna prin cluburi. Nimic nemaintalnit de mine pina acum, mai ales in vremuri de criza si mai ales in epoca in care evolutia speciei spune ca masculii si femelele trebuie sa isi gaseasca o scorbura a lor in care sa se reproduca si sa nasca pui vii, renuntand totodata la turma alaturi de care au atins maturitatea.

Din ceea ce am scrijelit mai sus, rezulta ca io-s ala de a ramas pe dinafara, ala care a dat cu virgula, intrucat turma a apucat-o incotro a vazut cu ochii, in timp ce el a ramas neimperecheat si haladuind pe pajistile solitudinii.

In aceeasi ordine de idei, nedorind sa dau ochii cu una dintre turmele de care ma simt din ce in ce mai strain, am refuzat o reuniune de clasa, anuntata pentru perioada imediat urmatoare.

Intocmai cum toate speciile de animale din savana se strang laolalta in jurul unui lac dupa o ploaie rara, in acelasi fel si fostii colegi de liceu se strang la intervale la fel de dese, adapandu-se din recipiente moderne care contin bere sau sucuri. In salbaticie, unele animale se tolereaza, altele nu. Unele beau neperturbate, altele incheie prin a fi mancate de pradatori. Ei bine, in civilizatie, eu simt ca as fi la aceasta reuniune un fel de zebra sau bizon. As fi zis si gazela, dar fizicul m-ar impinge catre usa ridicolului:p. Asadar, as risca sa fiu “mancat”. De ce? Deoarece, intr-un anturaj cu oameni “commited” as risca sa cad prada ironiilor “jivinelor” adaptate la mediu. In ziua de azi, a fi necuplat si preocupat de altceva decat de casatorie si de incropirea unei familii inca de la cele mai fragede varste, pare o erezie. Arati ca un necredincios in adevaratele valori ale vietii, iar pradatorii vor avea grija sa te faca sa te simti precum un al treilea coi. Ba nu, mai rau. Ca un coi fara perechea lui.

De aceea, doresc sa evit o astfel de situatie si sa beau mai degraba la alta balta, alaturi de alte “animalute” singure sau imperecheate, dar inca dornice de haladuit pe campii, asa cum m-am obisnuit in ultima vreme si alaturi de care ma simt linistit.

Paronimia imi dicteaza viitorul

Am nevoie de ajutorul cititorilor blogului meu. Incep sa cred in flacara paronimica, chiar mai mult decat o fac Basescu si Geoana in flacara violet. Inceputul de an 2010 ma face sa cred ca stau sub zodia paronimiei. Asadar ajutati-ma sa stiu ce mi se va intampla in continuare:

Somer – sofer – …..etc. Mi-as permite sa scriu surfer, dar nuj daca inca se mai incadreaza la paronime .

Flacara

Mare nebunie cu flacara violet la o luna si ceva dupa alegerile prezidentiale. Mircea Geoana acuza ca a fost atacat energetic si de aia nu a facut fata dezbaterii cu Traian Basescu, iar nevasta-sa, “dragostea lui, Mihaela”, il sustina, inclusiv in emisiuni televizate.

Ca Geoana a cazut din nou in penibil in fata lui Traian Basescu, nu ar fi o surpriza. Surprinzator e faptul ca proverbul acela romanesc “Cine se aseamana, se aduna” este ilustrat atat de bine de catre familia liderului PSD. Mihaela Geoana spunea intr-o emisiune TV ca violetul din incapere si pshioenergeticienii din Palatul Parlamentului i-au vlaguit atat pe Mircea, cat si pe ea pe toata durata confruntarii prezidentiale.

“Sotul meu era slabit, se vedea asta. Nici eu nu ma puteam concentra si nici nu puteam face lucruri”, a declarat Mihaela Geoana.

Amintindu-mi insa imaginile de la respectivul eveniment, nu am putut sa imi stapanesc intrarea intr-o dilema: oare doamna Mihaela nu cumva si-a sabotat sotul venind imbracata si dansa intr-un costum ce parea foarte violet? Nu cumva din cauza asta nu a fost dumneaei Prima Doamna decat pentru o seara? Oricum, se pare ca alegerea vestimentara a ferit-o pe Mihaela Geoana de influenta nefasta a flacarii violet. Aceleasi filmari ale dezbaterii aratau nicidecum o doamna Geoana incapabila de a face lucruri, ci dimpotriva, o doamna Geona care se ruja neperturbata inainte de inceperea confruntarii. De aici deduc ca ori asta nu este parte din categoria lucrurilor pe care flacara violet te impiedica sa le faci, ori dimpotriva, flacara violet te determina sa comiti gesturi greu de calificat pentru o femeie care se doreste sotie de sef de stat. Nici eu nu mai stiu ce sa cred.

In aceeasi ordine de idei, cum observa si fostul coleg Masi pe facebook, OTV pe de o parte si Antena 3 plus Realitatea TV de cealalta, au facut rocada in sistemul de valori al televiziunilor: politicienii s-au mutat la televiziunea poporului, in timp ce pe canelele de stiri se discuta despre psihoenergeticieni si, mai nou, despre “Cine insala mai mult, femeile sau barbatii?”

Badigarzii

De ceva vreme sunt un clubber in adevaratul sens al cuvantului. Am fost si pe perioada cand venitul imi era alimentat luna de luna, o fac si acum cand teoretic ar trebui sa imi dramuiesc banii si sa fiu un om mai chibzuit.

Si tot mergind asa, din club in club si din bodega in bodega, am observat ca toate sunt unite de ceva anume: de bodyguarzii cu cefe groase si mari cat usa de la intrare si de secondantul care rupe biletele si incaseaza taxa. Asa e peste tot, e cate unul mare, alaturi de care sta, tantos, cate unul mai mititel, increzator ca are un “spate” de incredere. Cuplurile astea, unu’ mare – unu’ mic cica sunt de fapt cheia securitatii din cluburi. Zice-se ca scandalagiii se simt mai intimidati de catre un voinic cat un munte si ras in cap decat de unu’ ca, sa zicem, Jackie Chan. Chit ca Jackie Chan i-ar bate pe recalcitranti pina ar vomita sange, ei nu s-ar convinge de asta decat dupa ce ar incasa-o, pe cand cu un munte de om nici macar nu ar avea tupeul sa incerce. E chestie psihologica mai mult, deoarece intotdeauna e de preferat sa previi decat sa combati, dupa cum spunea un prieten.

In sprijinul acestei concluzii vine si faptul ca intr-un club de linga o biserica din centrul vechi (clubul in care nu am calcat niciodata pentru ca mi se pare gretos sa te duci intr-un loc unde preturile sunt mici si automat si lumea e mai proasta) se petrec cele mai multe incidente. Am auzit de la diverse persoane, din diferite anturaje, ca badigarzii de acolo sunt cei mai smardoi. Trecand intr-o seara prin fata bodegii ordinare, i-am vazut pe aia de la usa: trei insi, mititei, care nu ies in evidenta cu nimic luati fiecare in parte, dar care cica impreuna bat de sting. Si isi fac norma in fiecare seara, lovind chiar si femei (dar nu pe alea care as fi vrut eu )! Ma gandesc ca la ei nu merge cu vorba buna si vor sa isi demonstreze ca sunt barbati cu orice pret si de aia actioneaza direct, fara ezitari, pentru ca fizicul probabil le-ar juca o festa in cazul unui croseu scapat intamplator de cineva care stie ca sub barbie e “butonul” de unde se stinge lumina.

Deci, tot mai bine cu cluburile astea unde dai de baieti cat muntele. Macar ei nu se sperie si mai ai o sansa sa scapi cu vorba inainte sa te calce in picioare, ca, nah, natura a fost mai generoasa cu ei . Si mai sunt si simpatici, cum s-a intamplat acum vreo doua zile intr-un club situat pe un colt de strada si unde niste naspete (mama cat de naspa erau alea) au venit sa solicite ajutorul “ursului” pentru a le scapa de unul care le invitase sa mearga la manele. S-a ridicat anevoie baiatul si probabil l-a linistit pe insurgent, dar nimeni nu a iesit umplut de sange.

Cu toate astea, badigardu lat cat gardu nu e garantia ca nu se vor intampla incidente decat poate in 70 la suta din cazuri si majoritatea in Bucuresti. Cum iesi din oras, deja zici ca intri in penitenciare, ai parte de perchezitii corporale, esti intrebat de arme, de scop, de durata, de mama, de tata, iar dupa vreo ora de party (in stilul provincial, cu dedicatii si melodii intrerupte) ai sanse sa iti patezi hainele de propriul sange sau de cel al celor mai putin norocosi care se grabesc spre baie sau iesire pentru a-si pastra restul dintilor in gura si a evita continuarea conflictului cu baietii care aleg clubbingul in loc de prasila.

Ei, in cluburile astea nu exista doar un baiat cu ceafa lata si unu mic si tantos si smecheras, ci doi cu ceafa lata si cu inca o armata de frati de-ai lor, antrenati pentru a stinge rascoala acelor Horea, Closca si Criseni contemporani. Ei te vad ca te bati, te lasa sa termini, iesi plin de sange, dupa care te baga in alta camera si te mai umplu si ei de sangele care nu credeai ca iti mai curge prin vene dupa cele intamplate anterior.

Acestea fiind zise, sa speram ca nu o sa trebuiasca sa am de-a face cu vreunul din astia, ca nah, mi-ar fi mila de ei, nu de alta:P.

Despre prima saptamina ca somer

Azi am inceput sa imi caut de munca. Mi-am facut adresa de gmail, ca am auzit io de la cineva ca e mai “profi” si am trimis de pe dinsa mailuri catre primele destinatii care m-ar interesa.

Raspuns nu am primit, dar nici nu ma asteptam. Nu doar azi, nu ma astept in general. Cred ca tot pe recomandari voi miza, sansele de a fi chemat la un interviu si de a fi si acceptat fiind foarte mici altfel…parerea mea ?.

In alta ordine de idei, nasoala experienta de somer. Nu e ca un concediu, deloc. Pentru un concediu iti planifici timpul, ai idei de iesiri, ai presiunea timpului. Acum, nu ai nici un orizont, ai timp pentru toate si de aia nu esti tentat sa faci ceva imediat, plus ca iesitul din casa devine un lux, din frica de a nu ramine fara bani si din cauza faptului ca restul prietenilor muncesc.

Tot ce pot sa fac este sa sper ca 2012 le va rezolva pe toate .

Imparat sau presedinte?

Emisiunea Sinteza Zilei de pe Antena 3, din data de 5 ianuarie. Se vorbea despre manelele dedicate presedintelui tarii pe timpul campaniei electorale. Gretos de multe, daca e sa judec dupa paranghelia care a putut fi intretinuta timp de cateva zeci de minute de acordurile lalaite difuzate ca mostra.

Nu sunt un puritan, recunosc ca nu ma ia cu lesin atunci cand aud o manea. Dar ma ia cu stare de voma cand aflu ca ii e dedicata unui sef de stat. Nu e vina lui pentru asta, desigur. Nu el i-a pus pe manelari sa-i schiorlaie versuri. Dar atitudinea iubitoare a celor care arunca totul in jur “fara numar” fata de liderul Romaniei e cel putin suspecta. Mai ales avind in vedere si campania electorala pe care acesta a sustinut-o prin satre.

Daca simpatia fata de minoritari s-a rezumat doar la campanie, e de inteles. Dar e usor deranjant sa-l suspectezi pe presedinte ca fiind in paralel si imparatul neincoronat al unei etnii anume .

Statistica si traditia spun ca nu e de bine pentru mine

Am inceput un nou an. Ma rog, am mai zis-o, pentru mine 2010 nu reprezinta decat o data statistica, nu un punct zero de la care toate necazurile mele vor disparea.

Tot statistic vorbind, noul an l-am inceput cu zambetul pe buze. Diferenta fata de trecerea din 2008 in 2009 a constituit-o faptul ca zambetul mi-a persistat si dupa 12 noaptea. Si a doua zi, si a treia….pina in ziua cand am scris acest text. Traditia zice ca asa cum incepi un an, asa iti va fi si in restul zilelor pina o va lua de la cap calendarul.

Asadar, voi fi zambitor, binedispus, pus pe distractii, dar totodata si somer si burlac. Ca doar asa spune traditia si statistica efectuata de popor de la an la an . Unde mai pui ca nu am avut nici buzunarele burdusite cu bani la trecerea dintre ani, nu am spart nici un pahar ca sa alung ghinioanele. Macar am detonat doua petarde, dar nu stiu daca s-or pune:p.

Carevasazica, 2010 va fi un an care se anunta de cacat, nu doar pentru mine, ci pentru intreaga Romanie. Insa, nu-i asa, macar eu, daca nu si altii, voi muri de foame cu zambetul pe buze, sfidand criza, inanitia si neimplinirea personala . La multi ani!

Bilant (trist) 2009 si lista pentru Mos (optimista)

Mare dreptate am avut saptamina trecuta cand am scris pe blog ca ma tem de criza financiara care va lovi Romania in 2010. Parca am avut gura aurita. Sau spurcata, daca ma gandesc mai bine.

Asa cum ziceam, anul urmator il voi incepe din inedita postura de somer. Da, eu si alti 800.000 de romani. Frica de faliment a lovit si in gsp-eu, tare de tot, iar astia cu salarii “imense” au fost sacrificati primii. Desigur, sper ca ati remarcat ghilimelele. Motivul pentru care nu mai fac parte din echipa care tinea site-ul gsp pe primul loc in .ro nu e insa unul clar, spus raspicat in fata. Doar un “trebuie sa ne despartim, se fac restructurari”. Atat! Nu a contat absolut deloc faptul ca eram cel mai vechi pe post, printre cei mai buni, experimentati, capabili, harnici, toleranti ai umilintelor angajati pe care i-a avut gsp vreodata.

Nu sunt senzational in profesia asta, insa ma simt CAPABIL. STIU CA POT SI CA AM RESURSE! Insa asta nu e suficient ca sa razbesti acolo de unde am plecat eu. Trebuie sa fii al cuiva. Eu am fost al nimanui. Mi-am dorit inca din clasa a VI-a sa ajung ziarist si am facut-o si p-asta, dar din aproape in aproape. Fara pile, fara favoruri, fara interventii.

Am stat si neplatit, am fost si prost platit, am stat si in picioare din cauza lipsei de locuri din redactie pina nu am mai suportat umilinta si mi-am procurat un calculator, am sarit garduri si m-au urmarit jandarmi pe stadioane in numele ziarului, am urmarit antrenamente in frig de pe casele in constructie din spatele centrului de la Mogosoaia, am mers singur prin aeroporturi cu aparatul in brate pentru interviuri exclusive cu jucatori anonimi care acum sunt vedete in Liga I, am tinut juma de an o editie de Moldova a ziarului impreuna cu un coleg luat mai apoi in bataie de joc si devenit om de baza la concurenta, m-am zbatut sa fiu bun fara sa am surse, am adunat de la oameni capabili tot ce am considerat util, am facut si munca de jos, cum ar fi impartirea de bilete gratuite prin mall, m-am ocupat si de platformele de telefonie mobila, unde mi s-a ras in fata din cauza excesului de zel de care dadeam dovada, am ajuns apoi la site, unde am incercat sa fiu cat mai bun si util si cred ca am fost. Par chestii marunte, dar sunt sacrificii facute de un om care nu dispune de alte mijloace si care nu are sansa in viata. Dovada ca acum sunt somer .

Inchei un an 2009 dezastruos, la capatul caruia am pierdut tot ce am acumulat de-a lungul a trei sezoane. Nu doar profesional, ci si pe alte planuri. Am ramas eu cu mine si cu ocazia de a ma cunoaste mai bine. Nu astept mare lucru de la 2010, nu consider revelionul ca un punct zero, moment din care toate necazurile dispar. Sper doar ca mai rau de atat nu se poate si ca de acum voi incepe si eu sa ma ridic din mocirla in care m-am afundat din ce in ce mai mult. Primul pas ar fi sa am putin noroc. Nu cer sa castig la loto, ci doar ca anul urmator sa ma gaseasca la un loc de munca unde contributia mea sa fie intr-adevar apreciata si remunerata pe masura, iar in rest ma descurc eu. Esti pe faza, Mosule?