Pe sistemul “scriu doar cand am verb”, simt ca acum traversez o astfel de perioada productiva, in urma celei mai recente intamplari din viata mea, astfel ca iata-ma scriind din nou, dupa foarte multa vreme.
Cum era inevitabil sa colind si eu meleaguri straine mai indepartate decat cele ale surorii mai sarace, dar la fel de frumoasa Bulgaria, nevoia m-a impins in sfanta zi de miercuri catre Directia Pasapoarte Bucuresti. Nefiind initiat in tainele calatoriei care sa necesite un astfel de act, e usor de inteles faptul ca ma simteam ca si cum ma indreptam catre un mic examen de admitere. Imi imaginam ca o sa fie ceva inghesuiala, nitica romaneala, putintica birocratie si gata chinul. In ce ma priveste, asa a si fost. Insa faptul ca am asistat la niste scene sociale grotesti ma determina sa scriu niste randuri referitoare la asta mai jos.
Intrat in corpul C al sediului Directiei Pasapoarte, aveam sa constat ca am patruns de fapt intr-o masina a timpului, care ma transportase in vremurile cand aerul conditionat inca nu fusese inventat. Asta in ciuda prezentei unui aparat ce statea cocotat pe un perete si aducea izbitor cu un astfel de obiect creat de civilizatia moderna cu scopul de a asigura confortul individului. Cald de orice sauna ramanea cu o invidie greu de disimulat!
In sala, cetateni in numar moderat, vreo 20. Cateva fete sedeau pe canapeaua care a prins doua razboaie mondiale si o Revolutie, doua mame isi leganau in brate copiii sugari, iar restul isi foloseau toate cele 4 membre pentru a-si face vant cu ce le pica, cu scopul de a nu lesina din cauza caldurii. Incep schimburile de replici specifice statului la coada: “Sunteti la usa 4?”. Raspund: “Da”, si imi zic in gand ca mi s-a parut ca aud accent moldovenesc. Dupa care, pana sa trec acest gand printr-un nou filtru, primesc confirmarea de necontestat a faptului ca eram inconjurat de cei mai “migratori si mai expansivi dintre traci”: moldoveni plus basarabeni. Cum s-a produs aceasta revelatie? Ei bine, dupa ce usa cu numarul 3 s-a deschis (usa la care astepta majoritatea, spre bucuria mea), multimea s-a napustit pentru a-si solicita solicitarile. Si atunci da-i si enunta propozitii in “dulshili” grai, de se facu o larma incat nu auzeai decat cuvintele limbii romane strangulate de ceea ce noi numim indulgent “accent”. Problema era ca se stricase ordinea cozii, iar intriga a pus stapanire pe toti cei care se imbulzeau la pretioasa usa cu numarul 3.
“-Di she ti bagi in fata?”
- Pai eram la coada de la 7, dar m-am pus pe canapea.
- Du-ti ai, ca nu ti-am vazut pe icisha, acu ai venit…
- Nu, nu, de la 7 is aici!
- Ai, pai asa pot sa zic si io ca is aicisha di ieri.
- Da, dar io chiar iream..
-*(&^&%%$$%#^%^&*”
….si se facu galagie. Taraboiul a continuat cu explicatii pretioase din partea beligerantilor, de parca acolo se discuta insasi soarta tarii, dar spiritele s-au calmat la interventia unui politist imbracat in civil, care le-a transmis sa aplaneze conflictul. Ca niste copii, cei mai infocati dintre ei au lasat privirea in pamant si s-au conformat, lasandu-l pe omul legii sa plece satisfacut ca si-a atins scopul. Insa imediat dupa indepartarea acestuia, incurajati si de faptul ca omul nu avea de partea sa si autoritatea pe care o impune de multe ori uniforma, moldovenii nostri si-au reluat “dezbaterea”. Si da-i si “äi” si mai stiu eu ce naiba nu le convenea, pana au trecut la alea grele. Mamele cu sugarii in brate au apelat la sentimente si si-au scos copiii la inaintare ca alibiuri forte in tentativa de a obtine intaietate la coada: “E copilul nemancat de la sapti diminiata, lasati-ma pi mini!”. Desigur, nu a cedat nimeni. Din nou, pentru ca linistea sa fie restabilita, a fost nevoie de interventia unuia dintre lucratorii Directiei Pasapoarte, de asta data chiar unul venit din spatele atat de dezirabilei usi cu numarul 3: “Potoliti-va, ca daca nu, va mai aduc 10 oameni de la ghiseul de sus si vi-i pun inaintea voastra”. La care un cetatean raspunde stupefiat: “Dar cine esti tu, ai?”. Fatala eroare, deoarece replica l-a lasat pur si simplu mut: “Dar tu cine esti?”. Simplu, scurt, la obiect. Intr-un cuvant, genial! (sesizati ironia, sper) Omul legii a intrat apoi triumfator in spatele usii nr 3, trantind atat de tare usa, incat Virgil Hancu cred ca isi si pregatea costumul sa mearga la OTV pentru a anunta o noua miscare seismica ce prevesteste cutremurul cel mare. Speriati, copiii au inceput sa tipe, completand scenariul apocaliptic care parea o piesa de teatru atat de obisnuita pentru cei care lucrau acolo, incat singura reactie produsa era indiferenta.
Nu e de mirare nici de ce, atunci cand am fost primit pentru formalitati, am sesizat o unda de superioritate in glasul celui care mi-a facut pasaportul. Dupa ce vede atatea specimene zi de zi si suporta primitivism cras pentru a-si castiga simbria, un om nu poate scapa sub nicio forma tentatiei de a nu baga toata lumea care ii calca pragul in aceeasi oala, fara ca macar sa spere ca are in fata ochilor o exceptie.
Dupa toata tevatura de azi, nu regret faptul ca am pierdut cateva ore din viata luand un nou contact cu realitatea severa, in conditiile in care imi place sa ma mint ca lumea e altfel sau ca tinde sa devina mai buna. Regret doar ca nu mi-am facut un pasaport valabil pe mai multi ani, ca sa nu fiu nevoit sa trec iar prin aceeasi experienta prea curand. Damn!
De aceea imi plac mie oraselele mici, de provincie, ca cel din care provin eu.
Desi traiesc in capitala, adresa mi-am pastrat-o pe cea de acasa, ca sa nu imi complic existenta cu nebunii si cozile inteminabile din capitala.
Nu zic, ca la noi, nu ar fi, dar sunt mai putini si cozile infinit mai mici
o zi buna, tuturor