România e sub nămeţi de mai bine de 48 de ore şi se anunţă cel puţin încă o lună albă. Pentru unii e un chin, dar personal mi-e egal. Încerc să văd părţile pozitive ale vremii ăsteia, cum ar fi perspectiva unei ieşiri pe pârtie la sigur, fără a-mi pune întrebări dacă voi găsi zăpadă la munte sau nu. Important e să nu răcesc la capătul perioadei ăsteia sau să nu dea vreun şofer cu maşina peste mine din cauza unui derapaj pe gheaţă.
Trecând peste enumerarea fatalităţilor, ajung la partea pentru care am început să scriu acest text. Zăpada este subiectul scrierii, mai exact ceea ce a ajuns să însemne ea pentru societatea actuală. Pe vremuri era ceva firesc să ningă în oricare dintre lunile de iarnă, ba, dacă se putea, poate chiar şi prin noiembrie sau martie. Omătul semnifica Moş Crăciun, puritate, căldură în cămin, copii pe străzi la joacă, parcă intrarea într-o altă lume.
Astăzi, când ninge, prima reacţie a majorităţii oamenilor este aceea de a da ochii peste cap. “Ahh, iar trebuie să deszăpezesc maşina”, spun cei cu maşini, adică 80 la sută dintre români, procentaj care nu se regăsea în urmă cu aproape 20 de ani, să zicem. De la ei porneşte o altă modificare în comportamentul social atunci când ninge: au dispărut copiii care se jucau în nea până se întuneca şi dădea gerul care le îngheţa mănuşile tricotate. Dacă primul impuls este să spunem că de fapt cei mici s-au retras în spatele calculatoarelor şi preferă să dea un POKE sau LIKE pe Facebook în loc să se scalde în zăpadă şi să facă tranşee cu săniile pe mijlocul străzii, eu cred că mai există şi o altă explicaţie, anume aceea că traficul este mult mai intens. Locuiesc pe o stradă secundară într-un cartier în care alţi oameni decât riveranii nu prea au ce căuta. Şi totuşi, nu poţi face nimic pe carosabil, reţin asta din vremea unor tentative de tenis de picior pe timp de vară, când eram nevoiţi să ridicăm fileul cam la 15 minute pentru ca maşinile să nu ni-l smulgă. Pe timpul când eram eu de vârsta ăstora pe care aş vrea să-i văd pe străzi, stăteam cu orele până venea un automobil, iar atunci chiar ne rugam să se întâmple asta pentru că aveam un joc stupid, dar care ne stârnea oarecum spiritul de concurenţă şi anticipaţie: pariam pe ce culoare va avea următorul vehicul.
Altă constatare care m-a convins că iarna nu mai înseamnă ceva frumos pentru generaţiile tinere am făcut când am trecut pe lângă liceul Madgearu. Ieşeau elevi şi eleve în pas destul de alert, în drum spre casă sau spre vreun bar, însă lipsea ceva. Ce anume? Păi, săpuneala, fraţilor! Piedicile alea clasice şi scufundarea colegelor în zăpadă, de unde mai ieşeau doar după ce începeau să te înjure sau să te ameninţe cu fraţii mai mari ori cu iubiţii lor pedofili. Fără un episod din ăsta nu treceau iernile mele…
După constatările triste, am încercat să îmi dau seama de ce au avut loc toate modificările astea în comportamentul oamenilor de secol XXI. Şi mi-am dat seama rapid: televiziunile sunt de vină, futu-le în cablu să le fut! Iarna nu mai e albă pentru ei, ci e exprimată în coduri roşii sau portocalii. Iarna nu mai e pură pentru ei, ci e IADUL ALB. Iarna nu mai e anotimpul în care natura se regenerează sub mantaua albă, ci este calvarul şoferilor sinistraţi pe şosele patriei. Zăpada nu mai este un fenomen natural atât de liniştitor, ci este vestitoarea gerului ăluia năprasnic, care aduce moarte (poate dacă te prinde în pula goală pe stradă). Da, televiziunile sunt de vină, au transformat ninsoarea într-un fel de Băsescu: e vremea ei, dar vrem s-o dăm jos că nu ne convine. Şi, continuând analogia prezidenţială, aş vrea să le reamintesc că mai sunt şi unii cărora le convine ce se întâmplă acum. La vreme mă refer :p.
